Mihai de la 3 Sud-Est, în stare gravă din cauza coronavirusului! Artistul este internat la ATI

de: Elena
20 11. 2020, 09:19

Mihai Budeanu, unul dintre membrii trupei 3 SUD EST, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, iar starea de sănătate a acestuia nu este deloc bună.

Cântărețul în vârstă de 44 de ani a fost internat inițial la Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID), însă în cursul zilei de joi, 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia.

“Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.

Medicii de la spitalul din Medgidia, unde a fost transferat, au confirmat faptul că starea de sănătate a lui Mihai Budeanu este foarte delicată.  La Constan

La Constanța, situația devine din ce în ce mai delicată

Municipiul Constanța intră în carantină de vineri seară, pentru două săptămâni, după ce incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 9 la mia de locuitori. Astfel, carantina va intra în vigoare vineri începând cu ora 20.00, pentru 14 zile.

„Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c. Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori.  

În acest moment, indicele în reședința de județ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, a anunțat Prefectura Constanța.

Circulația, permisă doar cu declarație pe proprie răspundere

Pe durata carantinei, circulaţia va fi limitată, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Între orele 23.00-5.00 constănțenii pot ieși din casă doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Slujbele religioase sunt permise doar în exteriorul clădirilor, la care trebuie să se respecta norma de 4 mp/persoană. La înmormântări pot participa maximum 20 de persoane.

Sursa foto: Mihai Budeanu Facebook